De aceeaşi parte a mesei: Misiunea OSCE în Moldova desfăşoară cursuri de instruire privind negocierile pentru oficiali de pe ambele maluri ale râului Nistru
Oficiali de pe ambele maluri ale râului Nistru au participat la un seminar de instruire privind dezvoltarea abilităţilor de negociere desfăşurat de Misiunea OSCE în Moldova la Vadul lui Vodă în perioada 13-15 februarie 2012.
Formatorii din Olanda, Paul Meerts de la Institutul de Relaţii Internaţionale „Clingendael” şi Sami Faltas de la Centrul pentru Studii Europene de Securitate din Groeningen, au oferit un program intensiv care a inclus exerciţii practice privind diferite tipuri de negocieri.
„Astfel de evenimente sunt considerate de noi, cei de la OSCE, drept măsuri importante de consolidare a încrederii”, a menţionat Jan Plešinger, Şeful interimar al Misiunii OSCE în Moldova. „Aceste evenimente ajută la crearea unei atmosfere pozitive, la conturarea regulilor generale şi la o înţelegere mai bună a viziunilor şi aşteptărilor fiecăruia, fapt care va fi de asemenea util în cadrul negocierilor curente”, a subliniat el. „Ascultarea şi înţelegerea celeilalte părţi reprezintă cheia atingerii succesului în procesul de negocieri”, a menţionat Plešinger.
Meerts a lăudat participanţii la seminar pentru atenţia lor şi participare activă: „A contribuit fiecare participant în parte. Un concept-cheie al seminarului de instruire este că noi nu vorbim despre negocieri – noi chiar negociem şi astfel învăţăm cum să gestionăm procesul de la început până la sfârşit”.
“A fost util, interesant şi într-adevăr nu uşor”, a menţionat Ecaterina Trentovscaia, participantă la seminar. „Această abordare practică şi activă a negocierilor m-a ajutat să înţeleg că este nevoie să fac concesii dacă doresc să obţin ceva”.