Știri
News and press releases
Știri și comunicate de presă despre activitatea globală a OSCE
Studenții de la arte frumoase contribuie la consolidarea păcii în cadrul unei activități de creație în aer liber „Pace prin Artă pe ambele maluri ale Nistrului”
Publishing date: 21 iunie 2022
Nouăsprezece studenți de la arte frumoase și doi reprezentanți ai corpului didactic din Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău și de la Colegiul Superior de Artă „Victor Postoikin” din Bender au participat timp de patru zile la o activitate de creație în aer liber desfășurată în Orheiul Vechi, în perioada 14-17 iunie 2022. Pe parcursul celor patru zile de activitate în aer liber, fetelor și băieților li s-a oferit posibilitatea de a se exprima pe tema păcii și libertății de mișcare. Rezultatele muncii lor vor fi prezentate ulterior în cadrul unei expoziții de artă. Evenimentul a încurajat, de asemenea, discuții și reflecții între participanți cu privire la beneficiile păcii și puterea unificatoare a artei. „Nu mi-am putut imagina că în câteva zile ne putem uni cu oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată și să găsim un astfel de contact spiritual și creativ. Aceste zile sunt unele dintre cele mai bune și mai fericite din viața mea. Cu toții ne-am schimbat și am devenit prieteni”, a declarat Elena Reabciuc, studentă la Colegiul Superior de Artă „Victor Postoikin” din Bender. „Este cu adevărat ceva. Mă simt binecuvântat să fiu înconjurat de oameni care iubesc arta din toată inima. Activitatea noastră comună în aer liber este atât de emoțională și inspirațională încât ne vom aminti de ea pentru o lungă perioadă de timp. Chiar sper să fie doar începutul unei povești”, a declarat Nichita Prepeliță, student la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Misiunii „Pace prin Artă pe ambele maluri ale Nistrului”, având ca scop consolidarea încrederii între comunitatea artistică de pe ambele maluri.
Consolidarea acțiunilor de combatere a traficului de persoane în atenția vizitei Reprezentantului Special al OSCE în Moldova
Publishing date: 7 iunie 2022
Content type: Comunicate de presă
Where we are: Office of the Special Representative and Co-ordinator for Combating Trafficking in Human Beings, Misiunea OSCE în Moldova
What we do: Combating trafficking in human beings
CHIȘINĂU, 7 iunie 2022 – Reprezentantul Special și Coordonatorul OSCE pentru combaterea traficului de persoane, Valiant Richey, a vizitat Republica Moldova pentru a sprijini implementarea recomandărilor emise de oficiul său pentru reducerea riscurilor de trafic de persoane.
Misiunea OSCE în Moldova elimină pesticidele învechite din Transnistria
Publishing date: 25 mai 2022
Content type: News
Where we are: Misiunea OSCE în Moldova
Astăzi, douăzeci de tone de pesticide învechite din epoca sovietică au fost transportate în siguranță din Transnistria pentru a fi nimicite în Germania. Acesta este primul din cele trei camioane care vor fi îndepărtate în faza finală a unui proiect multianual, cu suportul financiar și tehnic al Misiunii OSCE în Moldova.
Situația de securitate în vizorul vizitei în Republica Moldova a Trimisului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE și Reprezentantului Special
Publishing date: 30 aprilie 2022
Content type: Comunicate de presă
CHIȘINĂU, 30 aprilie 2022 – În urma evoluțiilor recente din Transnistria, Trimisul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE, ambasadorul Artur Dmochowski și Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Poloniei pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, au efectuat o vizită de două zile în Republica Moldova pentru a transmite mesajul Președintelui OSCE în exercițiu de sprijin ferm pentru stabilizarea situației din țară, pe cale pașnică, care are la bază o soluție de rezolvare a problemelor existente bazată pe un dialog orientat către rezultate și pentru a evalua riscurile pentru situația de securitate din regiune.
Combaterea riscurilor privind traficul de persoane pe fondul fluxului de refugiați în atenția vizitei efectuate în Moldova de către Președintele Adunării Parlamentare a OSCE și Reprezentantului Special al OSCE
Publishing date: 22 aprilie 2022
Content type: Comunicate de presă
Where we are: Office of the Special Representative and Co-ordinator for Combating Trafficking in Human Beings, OSCE Parliamentary Assembly, Misiunea OSCE în Moldova
What we do: Combating trafficking in human beings, Egalitatea de gen
CHIȘINĂU, 23 aprilie 2022 – Combaterea riscurilor privind traficul de persoane pe fondul crizei umanitare cauzate de atacul asupra Ucrainei a fost scopul centrul al vizitei de două zile în Moldova a Președintelui Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt (Suedia) și a Reprezentantului Special și Coordonatorul OSCE pentru combaterea traficului de persoane Valiant Richey.
Creșterea fluxului de refugiați în atenția reuniunii OSCE de coordonare tehnică anti-trafic și gen
Publishing date: 21 aprilie 2022
Content type: News
Where we are: Office of the Special Representative and Co-ordinator for Combating Trafficking in Human Beings, Misiunea OSCE în Moldova
What we do: Combating trafficking in human beings, Egalitatea de gen
La 21 aprilie, Misiunea OSCE în Moldova a organizat o reuniune tehnică de coordonare pe tema combaterii traficului de persoane și a problemelor de gen pentru a discuta despre impactul fluxului tot mai mare de refugiați și riscurile traficului de persoane.
Președintele în exercițiu al OSCE, Zbigniew Rau, a încheiat vizita în Moldova
Publishing date: 26 martie 2022
Content type: Comunicate de presă
Where we are: OSCE Chairmanship, Misiunea OSCE în Moldova