Misiunea OSCE în Moldova încurajează organizarea evenimentelor comune de comemorare a celei de-a 20-a aniversare a conflictului transnistrean
CHIŞINĂU, 22 februarie 2012 – Şeful interimar al Misiunii OSCE în Moldova Jan Plešinger a îndemnat astăzi autorităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru să desfăşoare evenimente comemorative comune pe 2 martie 2012 pentru a marca cea de-a 20-a aniversare a conflictului transnistrean.
Plešinger a reiterat adresarea comună semnată joia trecută, pe 16 februarie, de către reprezentanţii OSCE, ai Rusiei şi Ucrainei în Comisia Unificată de Control – organ de supraveghere a Forţelor Unificate de Menţinere a Păcii. În adresarea dată, reprezentanţii au propus autorităţilor de toate nivelurile să desfăşoare evenimente comemorative comune pentru a marca cea de-a 20-a aniversare de la tragicele evenimente din martie 1992. “Evenimentele comune de comemorare a celor decedaţi vor contribui la consolidarea dialogului şi încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale râului şi vor contribui la reconciliere”, a subliniat Plešinger.
Reprezentanţi ai OSCE, Rusiei şi Ucrainei de asemenea au îndemnat părţile să facă schimb de informaţii referitoare la evenimentele ce urmează a fi desfăşurate şi să dea dovadă de toleranţă şi respect reciproc pentru a evita o potenţială agravare a situaţiei în Zona de Securitate.
“Acest fapt ar servi un exemplu pentru noile generaţii de prevenire a unor astfel de tragedii pe viitor,” a menţionat Plešinger.