Reprezentantul Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, în timpul vizitei în Moldova, a inaugurat expoziţia cu ocazia marcării a 20-a aniversare a Misiunii OSCE şi a accentuat necesitatea încrederii
CHIŞINĂU, 23 aprilie 2013 – Misiunea OSCE în Moldova a marcat astăzi a 20-a aniversare prin inaugurarea unei expoziţii de artă intitulată „Oamenii de Artă Construiesc Încredere”.
Expoziţia prezintă lucrări ale oamenilor de artă de pe ambele maluri ale râului Nistru, reprezentând peisaje din Republica Moldova şi râul în sine, ca un simbol al păcii şi incluziunii.
„Privind în urmă cu mândrie la succese înregistrate, Misiunea OSCE şi-a adus aportul în decursul a ultimelor două decenii la crearea unei societăţi mai democratice şi stabile. Această expoziţie serveşte ca o reamintire a potenţialului nevalorificat al acestei ţări şi a disensiunilor care trebuie depăşite”, a spus Reprezentantul Special pentru conflicte al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Ambasadorul Andrii Deşiţa, la inaugurarea expoziţiei.
„Aş dori să marcăm această aniversare cu o privire optimistă spre viitor şi să ne împărţim cu viziunea noastră pentru o Moldovă prosperă, sigură şi democratică. Vom continua să lucrăm cu oamenii de pe ambele maluri ale râului pentru a găsi un numitor comun cu scopul de a construi un viitor mai bun”, a adăugat Şefa Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush. De asemenea, Viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova Andrei Popov a ţinut un discurs la deschiderea ceremoniei.
În timpul vizitei sale de trei zile în Moldova, Ambasadorul Deşiţa se va întâlni cu negociatorii principali Eugen Carpov şi Nina Ştanschi pentru a discuta chestiuni pregătitoare pentru următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 privind procesul de reglementare transnistreană.
„Voi îndemna ambele părţi să-şi intensifice eforturile în identificarea unei soluţii de lungă durată şi să abordeze următoarea rundă de negocieri cu o atitudine constructivă şi pozitivă,” a spus Ambasadorul Deşiţa.
De asemenea, Deşiţa va vizita oraşul Rîbniţa, situat pe malul stâng al râului, pentru a discuta demontarea funicularului nefuncţional ce traversează râul şi reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, precum şi alte proiecte care uneşte cele două maluri.
Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 este planificată să fie desfăşurată pe 23-24 mai la Odesa. Formatul 5+2 include reprezentanţii părţilor, mediatorii şi observatorii la procesul de negocieri – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.