Preşedinţia OSCE salută înţelegerea părţilor în reglementarea transnistreană de reluare a circulaţiei feroviare
DUBLIN, 30 martie 2012 - Ambasadorul Erwan Fouéré, Reprezentantul Special pentru reglementarea conflictului transnistrean al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, a salutat înţelegerea de astăzi care permite reluarea integrală a circulaţiei feroviare prin regiune.
Înţelegerea a fost anunţată de către Prim-ministrul Vlad Filat şi liderul transnistrean Evghenii Şevciuc. Negocieri între negociatorii politici principali Eugen Carpov şi Nina Ştanschi au avut loc săptămâna aceasta în incinta Misiunii OSCE în Moldova.
“Eu salut înţelegerea de a relua integral circulaţia transportului feroviar pentru oameni şi mărfuri”, a menţionat Fouéré. “Populaţia de pe ambele maluri ale râului şi mediul de afaceri local vor beneficia de această înţelegere şi eu apreciez abordarea constructivă a părţilor îndreptată spre soluţionarea problemelor de interes comun”.
„Progresul pe care îl vedem aici este încurajator întrucât noi tocmai am reluat negocierile oficiale în cadrul procesului de reglementare şi aştept cu nerăbdare întrevederile de săptămâna viitoare la Chişinău şi Tiraspol”, a menţionat Fouéré.
Ambasadorul Fouéré va fi în regiune în perioada 2-5 aprilie şi va avea întrevederi în Kiev, Odesa, Tiraspol şi Chişinău. Luni, 2 aprilie, se va întâlni la Kiev cu Ambasadorul Igor Kharchenko, Reprezentantul Special al Ucrainei pentru reglementarea conflictului transnistrean. Pe 3 aprilie va fi în Odesa pentru a se întâlni cu Udo Burkholder, Şeful Misiunii Europene de Asistenţă la Frontiera Moldovei şi Ucrainei, şi ulterior va călători cu trenul spre Tiraspol.
În data de 4 aprilie, se va întâlni cu autorităţile transnistrene, precum şi cu co-preşedinţii grupurilor de lucru comune în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii şi cu reprezentaţii societăţii civile.
Joi, 5 aprilie, se va afla în Chişinău pentru a avea întrevederi cu autorităţile moldoveneşti şi cu co-preşedinţii grupurilor de lucru.
Ambasadorul Fouéré va fi disponibil să facă comentarii pentru presă pe 3 aprilie, la ora 19.45, la Gara feroviară din Tiraspol. Pentru alte detalii cu privire la vizită – vă rugăm să contactaţi Misiunea OSCE în Moldova, Biroul de presă, Per Enerud +373 22 887 813.